ROMÂNIA

JUDEŢUL SUCEAVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

VATRA DORNEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea  inchirierii prin  licitaţie publică deschisă cu strigare, a spaţiului comercial situat în incinta pietei agroalimentare, cu destinatia –macelarie

 

 

          Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei

                                                       intrunit in sedinta  ordinara  in data de 26.04.2018

 

          Având în vedere expunerea de motive nr.10333/19.04.2018 prezentată de Primarul municipiului, raportul nr.10334/19.04.2018 al compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

         În temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. ,, c”, alin. (5) lit. ,,b”, ale art. 121 alin.(1) şi (2), ale art. 123 alin.( 1 )şi (2), precum şi ale art. 45 alin. (3) si a art. 115 alin (1) lit b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,  republicată,

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art.1. Se aprobă închirierea prin licitaţie publică deschisă cu strigare, a spaţiului cu o suprafata de 49,55 mp, situat la parterul  imobilului situat in Str.Oborului,nr.7 cu destinatia – de macelarie,  pentru o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire.

    Art.2. Se aprobă documentaţia de licitaţie în vederea închirierii prin licitaţie publică deschisă cu strigare,  a spaţiului situat la parterul imobilului situat in Str.Oborului, nr.7, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

   Art.3. Preţul de pornire la licitaţie este de 18 lei/mp/luna, conform HCL nr.293/2017, cu pas de licitare de 10% din preţul de pornire.

             Art.4  Primarul Municipiului, prin Direcţia Ecomomică- Serv. venituri  va  duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

                                                            PRESEDINTE DE SEDINTA

                                    IOJA  CEZAR

 

 Contrasemneaza,

                      Secretarul municipiului    

                           Turcu Vasile

 

 

Vatra Dornei

26.04.2018

Nr.81

Anexa la HCL nr.81/26.04.2018

CAIET DE SARCINI

 

A. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTUL ÎNCHIRIERII

 

I DESCRIEREA SI IDENTIFICAREA BUNULUI CARE FACE OBIECTUL ÎNCHIRERII

 

Denumire obiectiv: spaţiu, în str. Oborului, nr.7;

Organizatorul licitaţiei: MUNICIPIUL VATRA DORNEI;

Localitatea: MUNICIPIUL VATRA DORNEI, JUDEŢUL SUCEAVA;

Forma licitaţiei: licitaţie publică deschisă, cu strigare.

Spaţiul care face obiectul licitaţiei situat în strada  Oborului, nr.7, Imobilul din care face parte spaţiul ce reprezintă obiectul închirierii este amplasat în zona “A “ a municipiului Vatra Dornei, clădire cu regim de înălţime  P.

Caracteristici tehnice:

-spaţiul are 1 încăpere, cu funcţiune de spatiu comercial;

-instalaţie electrică, incalzire;

Spaţiul care face obiectul licitaţiei cu destinaţia de  MACELARIE este amplasat la parterul imobilului şi are o suprafaţă de 49,55 mp, proprietatea Municipiului Vatra Dornei, domeniul public.

Accesul la obiectiv – din str. Oborului

II. CERINŢE IMPUSE DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI VATRA DORNEI

 

Organizarea licitaţiei  se  face în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 ;

            Modul de desfăşurare al licitaţiei- licitaţie publică deschisă  cu strigare.

            Ofertanţii pot participa la licitaţie dacă satisfac cerinţele impuse prin  caietul de sarcini şi prevederile legale în vigoare.

            În cazul în care câştigătorul licitaţiei este altcineva decât actualul chiriaş, spaţiul va fi eliberat în termen de 30 de zile de la data organizării licitaţiei. În caz contrar se va proceda la evacuarea silită, după un preaviz de 3 zile.

III .FORMA DE CONTRACT

Forma de contract este: contract de închiriere, care se va încheia pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.

 

IV. PREŢUL DE PORNIRE LA LICITAŢIE

Preţul de pornire la licitaţie este de 18 lei/mp(891,9/luna) conform HCL nr.293/2017.

Cuantumul chiriei lunare se va modifica anual, cu cota de majorare a chiriilor aprobată prin Hotărârile Consiliului Local.

V. MODALITATEA DE PLATĂ

            Plata chiriei se va face lunar, pe data  de 10 a lunii următoare, pentru luna în curs.

            Pentru neplata la scadenţă a chiriei se vor stabili în sarcina chiriaşului majorări de întârziere  conform prevederilor legale.

Neplata chiriei doua luni consecutiv de la data scadentei, constituie motiv de reziliere de drept a contractului, fără alte formalităţi.

 

VI. OBLIGAŢIILE CHIRIAŞULUI

Chiriaşul este obligat să respecte obiectul de activitate stabilit prin HCL şi pentru care a  ofertat.

Chiriaşul este obligat să plătescă chiria la valoarea şi în termenul stabilit prin contract.

Chiriaşul este obligat să repare şi să înlocuiască elementele de construcţii şi instalaţii deteriorate ca urmare a folosirii lor necorespunzătoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau exteriorul clădirii;

Chiriaşul are întreaga responsabilitate în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la , P.S.I., protecţia mediului şi a persoanelor;

Chiriaşul are obligaţia să depună declaraţie de impunere şi să plătească taxa clădiri conform prevederilor art. 455 alin (2) si art.461 alin. (11) si (12) din Legea nr. 277/2015 privind Codul fiscal;

Chiriaşul are obligaţia să platească, pe toată durata închirierii, impozitele, taxele şi alte contribuţii datorate bugetului local precum şi utilităţile afernte spaţiului comercial-energie electrică, apă, salubritate;

           Chiriaşul are obligaţia ca la sfârşitul contractului să restituie spaţiul închiriat în stare corespunzătoare;

Drepturile şi îndatoririle chiriaşului se stabilesc prin contractul de închiriere.

 

VII. SUBÎNCHIRIEREA ŞI CESIUNEA

Subînchirierea şi cesiunea, în totalitate sau în parte a spaţiului închiriat este interzisă.

 

VIII. CLAUZE SPECIALE

            Orice lucrare şi reparaţie efectuată în spaţiul ce face obiectul contractului, va fi comunicată locatorului.

Se interzice efectuarea modificărilor în structura de rezistenţă a spaţiului închiriat fără expertiză tehnică şi autorizaţie eliberată de proprietar conform prevedrilor Legii nr.50/1991- privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

            Cheltuielile privind executarea de lucrări de reparaţii şi modernizări efectuate în spaţiul care face obiectul contractului de închiriere vor fi suportate în totalitate de chiriaş şi nu vor face obiectul unor compensări sau restituiri.   

 

IX. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE

    Închirierea poate înceta prin:

-expirarea duratei de închiriere dacă părţile nu convin în scris prelungirea acestuia în condiţiile legii;

-retragerea închirierii în cazul în care chiriaşul nu respectă obligaţiile contractuale asumate prin contract;

-în cazul în care chiriaşul nu plăteşte chiria pe o perioadă mai mare de 2(doua)luni consecutiv de la scadenţă, proprietarul este îndreptăţit să considere contractul reziliat de drept, fără punerea în întârziere a debitorului. Pentru recuperarea chiriei, proprietarul va proceda la executarea silită asupra bunurilor debitorului, iar pentru a intra în posesia spaţiului, în cazul că acesta nu este pus la dispoziţie de chiriaş, se va proceda la evacuarea acestuia din urmă;

-în cazul în care se hotărăşte vânzarea spaţiului inchiriat, cu un preaviz de 60 de zile ;

În cazul în care chiriaşul nu respectă clauzele contractuale, locatorul va proceda la evacuarea forţată a spaţiului, fără nici un fel de somaţie;

            Cheltuielile legate de evacuare, vor fi suportate în totalitate de  către chiriaş.

 

B. INSTRUCŢIUNI PENTRU OFERTANŢI

 

I. CONDIŢII DE CALIFICARE

 

            Ofertantul este admis în procedura de licitaţie, în condiţiile  în care este declarat calificat prin îndeplinirea următoarelor criterii de eligibilitate:

-nu este în una din următoarele situaţii: în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător sindic sau activităţile sale comerciale sunt suspendate, ori este într-o situaţie similară cu cele menţionate anterior, reglementată prin lege;

-şi-a îndeplinit obligaţiile exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către bugetul local;

-acţionarul/asociatul persoanei juridice ofertante nu este acţionar/asociat al unei persoane juridice care înregistrează obligatii fiscale de plată restante la bugetul local ;

-are înregistrat ca obiect de activitate - ;

-a achitat garanţia de participare şi caietul de sarcini ;

Candidatul trebuie să prezinte actele care dovedesc condiţiile de eligibilitate, în original.

 

 

II. PREZENTAREA OFERTELOR

            Oferta reprezintă  documentul întocmit de către  participantul la licitaţie, exprimând angajamentul ferm al acestuia de a realiza obiectul contractului.

            Candidatul va depune oferta la registratura  Primăriei municipiului Vatra Dornei,  camera 4, până la data înscrisă în anunţul publicitar.

 

III. CONŢINUTUL OFERTEI

 

            Cererea- ofertantul trebuie să prezinte cererea prin care îşi exprimă dorinţa de a participa la licitaţie cu precizarea obiectului de activitate propus.

            Dovada constituirii garanţiei. Ofertantul trebuie să prezinte dovada plăţii garanţiei, în cuantum de 891,9 LEI reprezentând contravaloarea chiriei pentru 1 luna.

 Ofertele care nu sunt însoţite  de dovada constituirii garanţiei pentru participare, vor fi respinse.

            Dovada achitării caietului de sarcini. -50 lei.

           

De asemenea oferta va mai conţine:

 

1- copie de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele adiţionale relevante şi de pe certificatul de înregistrare fiscală ;

2-dovada achitării obligaţiilor fiscale, prin prezentarea unui certificat fiscal  din care sa rezulte ca nu are datorii la bugetului local;

3-declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice, din care să rezulte că aceasta nu se află în reorganizare judiciară sau faliment, nu este acţionar/asociat al unei persoane juridice care înregistrează obligatii fiscale de plată restante la bugetul local  ;

Plata garanţiei şi a caietului de sarcini se face în numerar la casieria Primăriei municipiului Vatra Dornei, camera 2 sau prin virament în contul Primăriei municipiului Vatra Dornei nr.RO24TREZ5975006XXX000054, deschis la Trezoreria municipiului Vatra Dornei cod fiscal Primăria municipiului Vatra Dornei -7467268.

În cazul în care plata garanţiei se face prin virament aceasta va fi valabil constituită numai în situaţia existenţei sumei în contul municipiului Vatra Dornei la data expirării termenului de depunere a ofertei.

            Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a vira garanţia în bugetul propriu, ofertantul pierzând suma constituită, în cazul în care se află în una din următoarele situaţii:

a) îşi retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia;

b) oferta sa fiind stabilită câştigătoare, refuză să semneze contractul de închiriere în perioada de valabilitate a ofertei.

Pentru ofertantul declarat câştigător, garanţia se transfera în contul RO62TREZ59721300205XXXXX. 

            Garanţia constituită de ofertanţii ale căror oferte nu au fost stabilite ca fiind câştigătoare, se returnează de către Primăria municipiului Vatra Dornei, în termen de cel mult 3 zile, de la anunţarea oficială a câştigătorului licitaţiei.

Ofertanţii respinşi pot contesta procedura de licitaţie în termen de 48 de ore .

            Termenul de soluţionare a contestaţiilor este de 5 zile de la primirea acestora.

            Contractul de închiriere se va încheia cu ofertantul declarat câştigător în termen de 5 zile  de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor sau de la soluţionarea acestora.

            Ofertantul va suporta toate cheltuielile aferente elaborării şi prezentării ofertei sale.

IV. CRITERII DE SELECŢIE

Criteriul de atribuire a contractului de închiriere  este cel mai mare nivel al chiriei, stabilit pe baza pasului de licitare.

Pasul de licitare  (creşterea nivelului valoric al chiriei) este de 10 % din preţul de pornire la licitatie, respectiv 1,8 lei.

V. PRECIZĂRI PRIVIND CALENDARUL DESFĂSURĂRII LICITAŢIEI

      Termenul limită de depunere a ofertelor este de__________,

Licitaţia va avea loc în data de_________, la sediul  Primăriei municipiului Vatra Dornei, camera 14.

Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin două oferte valabile.

            În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile, locatorul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie în termen de 7 zile. Anunţul pentru organizarea unei noi licitaţii va fi publicat cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor.

             În cazul în care, în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile, locatorul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie.

               Dacă nici după repetarea procedurii de licitaţie nu au fost depuse cel puţin 2 oferte valabile, locatorul va anula procedura şi va organiza procedura de negociere directă.

În situaţia în care la a doua lictaţie se înregistrează tot o singură ofertă valabilă se va proceda la negociere directă.

Dacă din diferite motive licitaţia se amână, se revocă sau se anulează, decizia de amânare se va comunica ofertanţilor.

În acest caz ofertanţilor li se va înapoia în termen de cinci zile garanţia de participare la licitaţie şi contravaloarea documentaţiei de licitaţie pe baza unei cereri scrise şi înregistrată la Primaria Municipiului Vatra Dornei.

VI. LITIGII

Litigiile de orice fel, care decurg din executarea prezentului se vor rezolva pe cale amiabilă sau de către instanţele judecătoreşti competente.

Nerespectarea oricărei clauze cuprinse în prezentul caiet de sarcini, constituie condiţie de respingere a ofertei.

Prin depunerea ofertei, toate condiţiile impuse prin caietele de sarcini se consideră însuşite de ofertant.

 

PRESEDINTE DE SEDINTA

                                    IOJA CEZAR

       

                                                                     Contrasemneaza,

                         Secretarul municipiului    

                                      Turcu Vasile