ROMÂNIA

JUDEŢUL SUCEAVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

VATRA DORNEI

 

HOTĂRÂRE

privind  aprobarea Planului cu principalele activităţi ce le desfăşoară Poliţia Locală Vatra Dornei în anul 2018 şi criteriile specifice de evaluare

 

                Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei

                                                      intrunit in sedinta  ordinara in data de 31.01.2018 

 

Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Vatra Dornei nr.2150/23.01.2018  şi Raportul nr. 2151/23.01.2018 a Şefului Poliţiei Locale Vatra Dornei,

În baza art.30 din Legea poliţiei locale nr.155/2010,

În temeiul art.29, art.30  lit.(c) si (e), art. 36 alin.(2) lit.a, art.45 alin.(1), art.115 alin.1 lit.b) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂŞTE:

 

         Art.1. Se aprobă Planul cu principalele activităţi ce se desfăşoară de Poliţia Locală Vatra Dornei în anul 2018 şi criteriile specifice de evaluare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

        Art.2. Se imputerniceste primarul municipiului sa duca la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Comisia locală de ordine publică şi Serviciul  Poliţiei Locală Vatra Dornei.

      Art.3 Prezenta hotarare se comunica la :

·         Institutia Prefectului Suceava ;

·         Primarul Municipiului Vatra Dornei ;

·         Poliţia Locală Vatra Dornei;

·         Se publica pe site-ul Primariei Municipiului Vatra Dornei, www.vatra-dornei.ro

PRESEDINTE DE SEDINTA

                                   CHIRUTA VASILE

 

         Contrasemneaza,

                      Secretarul municipiului    

                                    Turcu Vasile

 

Vatra Dornei

31.01.2018

Nr.12

 

 

 

Anexa la H.C.L. nr. 12/31.01.2018   

 

 

 

 

PLAN

cuprinzând principalele activităţi ce se desfăşoară de

Poliţia Locală Vatra Dornei în anul 2018 şi criteriile specifice de evaluare

                    

 

 

În conformitate cu prevederile art 30 lit. c) şi e) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi art.15 alin.(1) lit.a) din H.G. 1332/2010, pentru planificarea principalelor activităţi ce se desfăşoară de personalul Poliţiei Locale Vatra Dornei, s-a întocmit prezentul PLAN, cu următorul cuprins:

 

 

 

            Capitolul I:      PREZENTARE GENERALĂ

                        Capitolul II:    OBIECTIVE STABILITE PENTRU ANUL  2018

                        Capitolul III:   INDICATORI DE EVALUARE

                        Capitolul IV:   PLANUL DE ACTIVITATE PE ANUL 2018

                        Capitolul V:    DISPOZIŢII FINALE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VATRA DORNEI

2018


 

Capitolul I:

PREZENTARE GENERALĂ

 

            1.1.  Scopul întocmirii prezentului PLAN  

            Planul cuprinzând principalele activităţi ce urmează a fi desfăşurate de Poliţia Locală Vatra Dornei în anul 2018 – denumit în continuare Plan de activitate – a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr.155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi H.G. nr.1332/2010 şi are ca scop:

-        posibilitatea fundamentării pe baze reale a bugetului de venituri şi cheltuieli;  

-        pregătirea din timp a activităţilor, în mod gradual, logic şi progresiv, cu folosirea eficientă a timpului acordat acestor activităţi;

-        planificarea raţională şi utilizarea cât mai eficientă a resurselor umane şi materiale potrivit scopului activităţii poliţiei locale – menţinerea climatului normal de ordine publică şi siguranţă a cetăţeanului pe raza municipiului Vatra Dornei;

-        asigurarea priorităţii interesului public în exercitarea activităţilor întreprinse;

-        îndeplinirea cu profesionalism a atribuţiilor de serviciu, dând dovadă de  responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;

-        asigurarea unui serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor, prin participarea activă la realizărea atribuţiilor şi competenţelor stabilite prin lege

 

            1.2.  Ce este, cui se adresează şi ce cuprinde PLANUL DE ACTIVITATE:      

Planul de activitate este un instrument de lucru pentru personalul de conducere din cadrul Poliţiei locale pentru planificarea, organizarea şi conducerea activităţilor specifice decurgând din atribuţiile pe care această structură la are potrivit art.6-12 din Legea nr.155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi a competenţelor specifice stabilite prin hotărâri ale Consiliului local.

 

            1.3. Modul de utilizare a PLANULUI DE ACTIVITATE (procedura de lucru):

Pe baza acestui plan, personalul cu funcţii de conducere de la nivelul structurii funcţionale a Serviciului Poliţiei Locale Vatra Dornei – denumit în continuare Serviciu – se va îngriji de fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aferente anului 2018 pentru a asigura suportul financiar necesar desfăşurării în bune condiţiuni a activităţilor propuse.

Persoanele desemnate ca responsabile prin prezentul plan, se vor îngriji de pregătirea în timp util a activităţilor de care răspund, cu întocmirea actelor procedurale adecvate, pe care le vor supune, potrivit prevederilor legale, avizării şi aprobării.

Convocarea poliţiştilor locali la activităţi se va face din timp şi pe bază de semnătură de luare la cunoştinţă, sens în care se vor întocmi fie grafice de lucru lunare, fie convocatoare nominale pentru activităţile ordonate.

Paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului se realizează potrivit prevederilor Legii nr.155/2010, republicată, cu moificările și completările ulterioare, ale Legii nr.333/2003 şi ale celorlalte acte normative incidente, pe baza planurilor de pază şi ordine aprobate de şeful poliţiei locale, potrivit legii.

Dispozitivul de ordine publică şi siguranţă a cetăţeanului se realizează pe baza planului de ordine şi siguranţă publică aprobat de autoritatea deliberativă locală, potrivit prevederilor art.30, lit.g) din Legea nr.155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


Acţiunile ordonate în afara activităţilor programate se vor realiza pe baza unor planuri de acţiune întocmite de persoana desemnată a organiza acţiunile (de regulă şeful serviciului), aprobate de primarul municipiului.

Prezentul plan se completează cu prevederile Planurilor tematice de pregătire profesională, pentru securitate şi sănătate în muncă şi pentru situaţii de urgenţă pentru anul de referinţă.

 

Capitolul II:

OBIECTIVE STABILITE PENTRU ANUL 2018

 

2.1. Obiectivele ce se vor urmări în activitate pe parcursul anului 2018

           

Obiectivul general: asigurarea ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, creşterea eficienţei pazei obiectivelor şi a bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului, respectarea normelor privind buna convieţuire, gospodărirea, întreţinerea şi curăţenia localităţii, protecţia mediului, comerţul stradal şi din pieţe, sens în care, primordial va rămâne punerea în aplicare a prevederilor HCL nr. 103/2012, a HCL nr. 44/2017 cuprinzând norme privind buna convieţuire, ordinea şi liniştea publică, gospodărirea oraşului şi protecţia mediului, precum şi comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă în Municipiul Vatra Dornei, a Legii nr. 61/1991, republicată, precum şi a legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, conform competenţelor.

 

2.1. Obiectve operaţionale pe domenii:

A. GOSPODĂRIREA, ÎNTREŢINEREA ŞI CURĂŢENIA MUNICIPIULUI, CONSTATAREA ŞI SANCŢIONAREA CONTRAVENŢIILOR PRIVIND:

·         modul de menţinere a curăţeniei trotuarelor aferente imobilelor şi incintelor în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice şi juridice, a locurilor de parcare pe care le folosesc, îndepărtarea pe timp de iarnă a zăpezii şi gheţii de pe acestea;

·         distrugerea sau sustragerea dotărilor aferente utilităţilor publice (hidranţi, conducte, tablouri electrice, capace canal, guri aerisire, amenajări sau instalaţii de joacă pentru copii), mobilierul stradal, inclusiv din cimitire (bănci, coşuri de gunoi, vaze ornamentale, panouri publicitare, fântâni arteziene) etc ;

·         distrugerea sau degradarea perdelelor de vegetaţie şi aliniamentelor de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii;

·         consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, dormitul pe bănci ori spaţii verzi din parcuri, pieţe sau alte locuri publice;

·         respectarea prevederilor legislaţiei privind lipirea afişelor, anunţurilor, reclamelor sau benerelor în alte locuri decât cele special amenajate şi autorizate de primăria municipiului şi numai după achitarea taxelor locale;

·         degradarea din culpă a locuinţelor şi anexelor gospodăreşti, spaţiilor comerciale şi prestatoare de servicii, împrejmuirile, semnele de circulaţie, indicatoarele turistice, plăcuţele de avertizare pentru contravenţii;

·         ocuparea spaţiilor verzi, aleile, trotuarele, parcările, străzile prin depozitarea de materiale de orice natură;

·         îndeplinirea obligaţiilor specifice, prin asociaţiile de locatari (proprietari), de către locuitorii care locuiesc la blocuri;

·         măsurile luate de către asociaţiile de locatari şi proprietari privind curăţenia pe scări, în jurul, containerelor pentru colectarea deşeurilor menajere, efectuarea zugrăvelilor (periodic), igienizarea subsolurilor, afişarea la loc vizibil a listei cu locatarii, întreţinerea curăţeniei şi a spaţiilor verzi din jurul blocului şi interzicerea îngrădirii spaţiului din vecinătatea blocului;

·         amplasarea de corturi şi staţionarea mijloacelor de transport (căruţe, remorci, rulote) pe domeniul public, fără aprobare din partea Primăriei;

·         păşunatul animalelor în zonele verzi, amenajate şi pe spaţiile verzi de utilitate publică, pe spaţiile verzi dintre blocurile de locuit şi în zonele aferente instituţiilor de toate categoriile.

 

B. Însoţirea şi asigurarea protecţiei personalului, din aparatul de specialitate al primarului, responsabil cu disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului şi cu activitatea comercială, cu ocazia acţiunilor de control executate pa raza municipiului Vatra Dornei.

 

C. PROMOVAREA NORMELOR DE BUNĂ CONVIEŢUIRE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI VATRA DORNEI, CONSTATAREA ŞI SANCŢIONAREA CONTRAVENŢIILOR PRIVIND:

·         distrugerea sau deteriorarea locurilor de joacă pentru copii;

·         distrugerea carosabilului ca urmare a exploatărilor forestiere şi murdărirea carosabilului de către vehicule şi autovehicule prin pierderi de materiale şi prin necurăţarea pneurilor la intrarea acestora pe drumurile publice;

·         depozitarea materialelor de construcţie şi executarea de eşafodaje şi schele pe domeniul public şi privat al municipiului, fără acordul Primăriei ori prepararea betonului/mortarului, pe carosabil;

·         depozitarea şi tăierea lemnelor pe străzi, trotuare, alei pietonale sau în alte locuri publice;

·         circulaţia liberă şi lipsa botniţei la rasele agresive de câini;

·         creşterea şi sacrificarea animalelor şi păsărilor de curte pe domeniul public şi privat al municipiului (inclusiv spaţiile dintre blocuri);

·         circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe străzile principale fără dotarea necesară (sac colector, lopată);

·         demonstrarea virtuozităţii la diferite instrumente muzicale, pe străzi, în parcuri sau alte locuri publice, precum şi colectarea de sume de bani cu diferite titluri, fără aprobarea autorităţilor publice;

·         aprovizionarea cu marfă de orice natură la unităţile comerciale în afara orelor stabilite pentru a nu perturba traficul pietonal sau a nu bloca căile de acces;

·         folosirea oricărui aparat, utilaj sau instrument muzical la intensitate mare, producerea de zgomote, larmă (acţiuni individuale, petreceri, discoteci) între orele 2200–0600, în zonele locuite;

·         refuzul conducătorilor auto, de a achita taxa legală în locurile de parcare cu plată, stabilite de consiliul local.

Pentru toate aceste situaţii de încălcare a normelor legale constatate, poliţiştii locali vor aplica sancţiunile prevăzute de legislaţia şi actele normative date în competenţă.

 

D. REALIZAREA DISPOZITIVELOR DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ PE RAZA MUNICIPIULUI VATRA DORNEI

·         întocmirea planului de ordine şi siguranţă publică a municipiului Vatra Dornei cu folosirea eficientă a efectivelor destinate patrulării stradale în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor stradale şi a contravenţiilor;

·         constituirea dispozitivelor de ordine publică cu prilejul activităţilor culturale, sportive, religioase sau de altă natură ce se vor desfăşura pe raza municipiului Vatra Dornei, pe baza planurilor de acţiune, întocmite pe principii de eficienţă tehnico-economică;

·         creşterea eficienţei măsurilor de ordine şi siguranţă publică realizate în cooperare cu poliţia municipiului, respectiv cu unitatea locală de jandarmi în acţiunile organizate în comun.

 

E. CREŞTEREA SIGURANŢEI CIRCULAŢIEI RUTIERE

·         verificarea integrităţii mijloacelor de semnalizare rutieră, funcţionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere;

·         participarea la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice;

·         participarea, împreună cu poliţiştii rutieri de la Poliţia Română, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri şi alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane;

·         sprijinirea structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului;

·         constatarea contravenţiilor pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor, accesul interzis, încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă, încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală;

·         constatarea contravenţiilor pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap;

·         aplicarea prevederilor legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale.

 

F. CREŞTEREA EFICIENŢEI DISPOZITIVELOR DE PAZĂ şi ORDINE A OBIECTIVELOR, BUNURILOR ŞI VALORILOR APARŢINÂND MUNICIPALITĂŢII

·         neînregistrarea de evenimente negative (efracţii, distrugeri de bunuri etc) la obiectivele asigurate cu dispozitive de pază cu agenţi locali, precum şi în activitatea de patrulare stradală

·         optimizarea dispozitivelor de ordine publică şi pază prin folosirea eficientă a resurselor umane şi materiale alocate potrivit planurilor de ordine publică şi pază.

 

G. ASIGURAREA LOGISTICĂ A ACTIVITĂŢILOR PLANIFICATE PENTRU ÎNDEPLINIREA OBIECTIVELOR

·          realizarea achiziţiilor de bunuri materiale necesare activităţii, cu încadrarea în bugetul alocat: uniforme, echipament de protecţie, mijloace de autoapărare şi intervenţie (inclusiv armament       cu muniţie letală şi neletală), staţii de radioemisie-recepţie şi mijloace pentru asigurarea        

       probatoriului, potrivit normativelor;

·          asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice în conformitate cu dispozițiile legale cu privire la accesarea bazelor de date ale M.A.I.;

·          realizarea achiziţiei de mijloace materiale pentru procesul de instruire şi perfecţionare continuă a cadrelor;

·          pentru buna desfăşurare a activităţilor se impune asigurarea carburanţilor necesari pentru autoturismul din dotare, conform normativelor în vigoare.

 

Capitolul III:

INDICATORI DE EVALUARE PENTRU ANUL 2018

 

            Potrivit art. 30 lit.c) din Legea nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc drept criterii specifice pentru evaluarea activităţii poliţiei locale următorii indicatori de evaluare pentru organizaţie/serviciu, respectiv pentru poliţiştii locali:

           

A. Indicatori de evaluare pentru organizaţie/serviciu:

 

Nr.

crt.

INDICATORUL

TERMEN

DE URMĂRIRE (ANALIZĂ)

CINE

RĂSPUNDE

1

ÎNCADRAREA ÎN BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

1.1. Venituri realizate la bugetul local din:

       - prestări servicii potrivit competenţelor legale;

       - amenzi contravenţionale.

 

1.2. Cheltuieli

 

 

trimestrial

 

 

 

Şef Serviciu

2

EFICIENŢA ACTIVITĂŢII

2.1. Număr constatări fapte antisociale:

       2.1.1. – infracţiuni;

       2.1.2. – contravenţii.

2.2. Cereri, sesizări, reclamaţii soluţionate;

2.3. Prevenirea actelor antisociale prin realizarea dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică şi a unor măsuri de prevenţie adecvate

      2.3.1. – prin acţiuni proprii;

      2.3.2. – prin acţiuni în cooperare;

    2.3.3. – nr. obiective asigurate şi lipsa  de evenimente negative la       

                 acestea

    2.3.4. – nr. activităţi de prevenire;

2.4. Organizarea eficientă a dispozitivelor de pază şi ordine, cu alocarea raţională a resurselor umane şi materiale corespunzătoare scopului propus

2.5. Activităţi de control şi îndrumare pentru respectarea legalităţii în domeniile:

     2.5.1. – activităţi comerciale,

     2.5.2. – protecţia mediului,

     2.5.3. – disciplina în construcţii,

     2.5.4. – evidenţa persoanei

 

lunar

 

Şef Serviciu

 

3

PREGĂTIREA PROFESIONALĂ, DE PROTECŢIE A MUNCII ŞI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

3.1. Programe de instruire/verificare profesională;

3.2. Programe de instruire pe linie de protecţie a muncii

3.3. Programe de instruire pe linie de situaţii de urgenţă

3.4. Evaluarea activităţii profesionale pe parcursul anului

3.5. Evaluarea anuală a capacităţilor profesionale şi aptitudinilor fizice adecvate funcţiei 

lunar

 

 

trimestrial

 

 

anual

Şef Serviciu

4

DISCIPLINA ÎN MUNCĂ

4.1. Sinteza nominală pentru:

        4.1.1 - abateri;

        4.1.2 - sancţiuni disciplinare.

 

lunar

 

anual

Şef Serviciu

 

 

B. Indicatori de evaluare pentru poliţiştii locali:

Nr.

crt.

INDICATORUL

TERMEN

DE URMĂRIRE (ANALIZĂ)

CINE

RĂSPUNDE

1

Neînregistrarea de evenimente negative în rândul poliţiştilor locali

Permanent

(Analiză trimestrială)

Şef Serviciu

 

Poliţiştii locali

 

 

 

2

Stadiul cunoaşterii consemnelor general şi particular al postului sau misiunii încredinţate

3

Număr de constatări: infracţiuni flagrante, contravenţii date în competenţă, alte fapte antisociale pentru care s-au sesizat organele competente

4

Cereri, sesizări, reclamaţii ale cetăţenilor soluţionate

5

Cunoaşterea zonei de responsabilitate, a problematicii existente şi modul de implicare pentru rezolvarea acestora (măsuri întreprinse potrivit competenţelor sau propuneri de măsuri)

6

Participarea activă la activităţi ordonate în dispozitive de ordine şi siguranţă publică: număr de acţiuni proprii sau în cooperare la care a luat parte (prezenţa, număr de constatări)

7

Operativitatea intervenţiei (timp de reacţie, timpi de soluţionare) în cazul sesizării cu privire la ilicitul penal sau contravenţional ori la evenimente deosebite şi oportunitatea măsurilor  întreprinse (corectitudinea măsurilor luate)

8

Participarea activă la şedinţele de instruire profesională, instrucţia tragerii şi de pregătire fizică şi de autoapărare (prezenţa şi calificativele obţinute la evaluările profesionale)

9

Respectarea normelor de conduită; cunoaşterea, respectarea şi aplicarea legilor şi actelor normative primite în competenţă

10

Încadrarea în baremele stabilite pentru evaluarea condiţiei fizice


 

Capitolul IV

PLANUL DE ACTIVITATE PE ANUL 2018

 

Nr. crt.

ACTIVITATEA

CINE

RĂSPUNDE

DATA LIMITĂ

(PERIOADA/FRECVENŢA)

Timp alocat

LUNA

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

ACTIVITĂŢI DE PREGĂTIRE/EVALUARE A CADRELOR

1

PREGĂTIRE

PROFESIONALĂ DE SPECIALITATE

Studiu individual pe problematici specifice cuprinse în OG nr. 2/2001, HCL nr. 103/2012, HCL nr. 44/2017 şi/sau consemnul postului incidente situaţiei operative prezentate

Poliţiştii locali

Zilnic, la intrarea în serviciu

15 min

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

2

Instruire profesională de specialitate (juridică, tactică poliţienească, tehnică)

Şef Serviciu

Lunar, în perioada 1 – 15 ale fiecărei luni

2

ore

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

3

Instrucţia tragerii cu armamentul din dotare şi instrucţie de front (după achiziţionarea armamentului necesar )

Şef Serviciu

Trimestrial, în perioada 1 – 15 ale lunilor martie, iunie, septembrie, noiembrie în cadrul instruirii profesionale de specialitate

1

ore

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

*

 

4

Pregătire fizică şi de autoapărare

Şef Serviciu

Instructor sportiv

Lunar, în cadrul şedinţelor de instruire

1

ore

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

5

Curs profesional cu durata de 3 luni, potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 155/2010, republicată/MC – după caz*

Şef Serviciu

*Conform O.M.A.I.  privind organizarea şi desfăşurarea cursurilor de formare iniţială pentru poliţiştii locali în instituţii ale M.A.I.

*conf. prog.

*conform programării, potrivit protocoalelor cu M.A.I.

6

VERIFICARI/EVALUARI

PERIODICE/ANUALE

Verificare profesională periodică

 

 

Şef Serviciu

 

 

În perioada 1 – 15 ale lunilor aprilie şi august, în cadrul instruirii profesionale de specialitate

1

oră

 

 

 

*

 

 

 

*

 

 

 

 

7

Verificare profesională anuală

În perioada 1 – 15 decembrie

1

oră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

8

Evaluarea stării de sănătate

(controlul psiho-medical anual)

Şef Serviciu

Medicul unităţii

În perioada 1 – 30 ianuarie

2

ore

 

 

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

9

Evaluarea condiţiei fizice

(verificarea încadrării în bareme)

Şef Serviciu

În perioada 1 – 15 decembrie

1

ore

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

10

Examen pentru promovare în funcţia publică

Şef Serviciu

Conform planificării Biroului Resurse Umane

conf.

regul.

de ex.

conform planificării

11

Evaluarea anuală a funcţionarilor publici şi întocmirea fişei de evaluare anuală pentru anul precedent şi propuneri privind necesarul de formare profesională

Şef Serviciu

În perioada  1 – 31 ianuarie

2

Ore

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

12

INSTRUCTAJE

PERIODICE

Instructaj periodic de securitate şi sănătate în muncă (SSM)

Persoanele desemnate să efectueze/ verifice instructajul SSM.

Conform planificării şi lunar, în continuarea pregătirii profesionale de specialitate

2

ore

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

13

Instructaj periodic pentru situaţii de urgenţă (SU)

Persoanele desemnate să efectueze/ verifice instructajul pt. SU.

1

ore

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Nr. Crt.

ACTIVITATEA

CINE

RĂSPUNDE

DATA LIMITĂ

(PERIOADA/FRECVENŢA)

Timp alocat

LUNA

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

ACTIVITĂŢI  DE ORDINE ŞI PUBLICĂ ŞI PAZĂ, POTRIVIT ATRIBUŢIILOR LEGALE

14

ORDINE  PUBLICĂ

Misiuni de ordine şi siguranţă publică prin patrulare pedestră şi auto pe itinerariile de patrulare din municipiu, cu efective proprii și/sau în cooperare cu Poliția Municipiului Vatra Dornei

Poliţiştii locali

Şef Serviciu

 

Permanent, conform planului de ordine şi siguranţă publică a municipiului/Buletinului posturilor

Nenormat

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

15

Dispozitive de ordine publică pe timpul desfăşurării competiţiilor sportive de pe  arenele sportive  ale municipalităţii, după caz

Conform planurilor de acţiune – Potrivit solicitărilor organizatorilor, pe baza calendarului competiţional/organizatoric, şi aprobărilor date de primar

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

16

Dispozitive de ordine publică pe timpul desfăşurării  Zilelor Municipiului Vatra Dornei

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

 

 

17

Dispozitive de ordine publică pe timpul sărbătorilor legale şi religioase: Ziua Naţională, Crăciun, Paşte, Anul Nou, etc.

*

 

 

*

*

 

*

 

 

 

 

*

18

Dispozitive de ordine publică pe timpul desfăşurării adunărilor publice, mitingurilor, manifestărilor cultural – artistice sau de altă natură organizate în municipiu

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

19

Împreună cu poliţia, jandarmeria, pompierii -  activităţi de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe.

Permanent, conform planurilor de cooperare

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

20

Supravegherea unităţilor şcolare, parcărilor auto, a zonelor comerciale şi de agrement, a pieţelor, bazarului, a cimitirelor şi a altor locuri prevăzute în planul de siguranţă şi ordine publică.

Permanent, conform planului de ordine şi siguranţă publică a municipiului

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

21

Constatarea modului cum sunt respectate, de către cetăţeni şi de către persoanele juridice, normele prevăzute în H.C.L.nr.103/2012 şi 44/2017 şi alte acte normative incidente

Permanent

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

22

PAZĂ ŞI ORDINE

Asigurarea ordinii publice şi pazei obiectivelor stabilite de autorităţile locale

Poliţiştii locali

Şef Serviciu

 

Permanent, conform dispoziţiilor autorităţii locale şi a planurilor de pază şi ordine

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

23

Asigurarea pazei valorilor monetare pe timpul transportului acestora de la casieria Primăriei la Trezorerie şi invers

Permanent, conform planului de pază a transportului de valori

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

24

Însoţirea şi protecţia reprezentanţilor Primăriei la executarea unor controale sau acţiuni specifice compartimentului din care fac parte la instituţii, societăţi, persoane juridice sau fizice etc

Permanent, pe baza solicitărilor scrise ale şefilor compartimentelor funcţionale ale primăriei, aprobate de primar

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

ACTIVITĂŢI DE ANALIZĂ, CONTROL ŞI ÎNDRUMARE

25

CONTROL ŞI

ÎNDRUMARE

Privind  modul de executare a misiunilor de către poliţiştii locali, respectarea legilor, regulamentelor şi disciplinei muncii

Şef Serviciu

Permanent, conform planificării lunare sau inopinat

Ne-normat

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

26

Privind cunoaşterea şi respectarea normelor pentru situaţii de urgenţă şi de securitate şi sănătate în muncă

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

27

Şedinţe operative de analiză şi îndrumare a activităţii, inclusiv a execuţiei bugetare

Şef Serviciu

Lunar

1

oră

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

28

Revistă de front  cu verificarea existenţei şi stării echipamentului şi materialelor distribuite poliţiştilor locali

Şef Serviciu

Trimestrial, cu ocazia organizării şedinţelor de instruire

1

Oră

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

Nr. Crt.

ACTIVITATEA

CINE

RĂSPUNDE

DATA LIMITĂ

(PERIOADA/FRECVENŢA)

Timp alocat

LUNA

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

ACTIVITĂŢI DE MANAGEMENT AL STRUCTURII

29

Întocmirea proiectului de buget de venituri şi cheltuieli pe anul următor şi comunicarea lui compartimentului specializat

Şef Serviciu

În perioada 15 – 30 octombrie

Nenormat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

 

 

30

Revizuirea planurilor de siguranţă publică, ordine şi pază, alarmare

Şef Serviciu

Ori de câte ori  e necesar sau cel puţin trimestrial, până la finele trimestrului

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

31

Stabilirea programului anual de achiziţii publice

Şef Serviciu

În perioada 15 – 30 octombrie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

 

 

32

Analiza derulării contractelor de achiziţie publică (îndeplinirea obligaţiilor de către prestator) şi stadiul aprovizionării cu mijloacele fixe şi obiectele de inventar necesare

Şef Serviciu

Trimestrial, în prima săptămână a trimestrului următor celui analizat

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

33

Reevaluarea şi expertizarea condiţiilor deosebite în care se desfăşoară activitatea la locul de muncă

Şef Serviciu

Anual, până la 31 martie

 

 

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

34

Revizuirea fişelor de post pentru întreg personalul

Şef Serviciu

Anual, până la 31 ianuarie

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

35

Completarea şi comunicarea declaraţiilor de avere şi interese

Funcţionarii publici

Anual, până la 31 martie sau ori de câte ori este necesar

 

 

 

 

*

 

 

 

 

 

 

 

36

Planificarea  concediilor de odihnă, vizarea legitimaţiilor şi ordinelor de serviciu, emiterea deciziilor interne de constituire a comisiilor funcţionale şi pentru organizare internă

Şef Serviciu

Anual, până la 31 ianuarie

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

37

Analiza indicatorilor de performanţă a structurii de poliţie locală şi întocmirea raportului de activitate către Comisia locală de ordine publică şi Consiliul local. La sfârşitul anului se întocmeşte şi raportul bilanţ privind activitatea anului încheiat.

Şef Serviciu

Trimestrial, în prima săptămână a trimestrului următor celui analizat

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

38

Analiza indicatorilor operativi ai activităţii, inclusiv rezolvarea cererilor, sesizărilor şi reclamaţiilor. Analiza modului de derulare  a protocoalelor de cooperare. Întocmirea informării lunare.

Şef Serviciu

Lunar, în prima săptămână a lunii următoare celei analizate

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

39

Organizarea şedinţelor trimestriale a Comisiei locale de ordine pubplică

Şef Serviciu

Trimestrial, în prima săptămână a trimestrului următor celui analizat

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

40

Verificarea documentelor de lucru şi a agendei de activităţi curente la nivelul structurii şi întocmirea documentelor de încheiere/începere de lună (pontaje, grafice de lucru, registre etc)

Şef Serviciu

Lunar, în ultima săptămână din lună

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

41

Verificarea existenţei şi stării tehnice a armamantului, a mijloacelor auto, radio, mobilierului şi celorlalte dotări., întreţinere şi reparaţii.

Şef Serviciu

Trimestrial, în ultima săptămână a trimestrului

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

42

Verificarea gestiunii proceselor verbale de contravenţie

Şef Serviciu

 

 

*

 

 

*

 

 

*

 

 

*

43

Adoptarea măsurilor de trecere la sezonul cald de la cel rece şi invers

Şef Serviciu

Până la 31 martie, respectiv  31 octombrie

 

 

*

 

 

 

 

 

 

*

 

 

44

Prezentarea  HCL-urilor şi Dispoziţiilor Primarului incidente activităţii poliţiştilor locali

Şef Serviciu

Permanent

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*


 

Capitolul V

DISPOZIŢII  FINALE

 

            Prezentul plan cuprinde setul minim de activităţi previzionate şi planificate a se desfăşura cu efectivele Poliţiei Locale Vatra Dornei în perioada de referinţă, pentru realizarea scopurilor propuse în Capitolul I.

            Activităţile care din motive obiective nu pot fi desfăşurate în intervalul de timp sau până la data limită previzionată se vor reprograma, la solicitarea persoanei responsabile, pe bază de referat motivat şi aprobat de conducerea instituţiei.

Şeful Serviciului Poliţiei locale şi persoanele nominalizate vor lua măsuri de îndeplinire a sarcinilor decurgând din prezentul plan.

 

 

 

PRESEDINTE DE SEDINTA,

CHIRUTA VASILE

 

 

 

 

                                                                                                  Contrasemneaza,

                      Secretarul municipiului    

                          Turcu Vasile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C.C./2018/2 ex.