ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
VATRA DORNEI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unui ajutor de urgenta pentru Hutanu Elena in vederea efectuarii unei interventii chirurgicale
Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei, judetul Suceava, intrunit in sedinta ordinara in data de 20 decembrie 2016
Având în vedere expunerea de motive nr.38330/15.12.2016 prezentată de Primarul municipiului, raportul nr.38331/15.12.2016 al compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006- privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. “d”, alin.(6) lit.,,a” pct.2 precum şi art. 45 alin.1 din Legea nr. 215/2001 – a administraţiei publice locale republicată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă alocarea sumei de 2500 lei, ajutor de urgenţă pentru Hutanu Elena in vederea efectuarii unei interventii chirurgicale.
Art. 2 Primarul, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Direcţia economica, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PRESEDINTE DE SEDINTA
CHIRUTA VASILE
Contrasemneaza,
Secretarul municipiului
Turcu Vasile
Vatra Dornei
20.12.2016
Nr.251