ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
VATRA DORNEI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unui ajutor de urgenta pentru Bacrau Magdalena pentru efectuarea unui tratament medical
Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei, judetul Suceava,
intrunit in sedinta ordinara in data de 26 februarie 2015
Având în vedere expunerea de motive prezentată de Primarul municipiului, raportul compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 lit.i ale Legii nr.273/2006- privind finanţele publice locale, cu modificările şi 0completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. “d”, alin.(6) lit.,,a” pct.2 precum şi art. 45 alin.(1) din Legea nr. 215/2001 – a administraţiei publice locale republicată si actualizata;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă alocarea sumei de 2000 de lei, ajutor de urgenţă pentru Bacrau Magdalena, pentru efectuarea unui tratament medical.
Art.2 Suma alocata la art.1 se va face pe baza de documente justificative.
Art. 3 Primarul, prin Serviciul de Asistenţă Socială şi Direcţia economica, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PRESEDINTE DE SEDINTA
BOCA ROMAN
Contrasemneaza,
Pt. Secretarul municipiului
Luminita Luminosu
Vatra Dornei
26.02.2015
Nr.29