ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
VATRA DORNEI
HOTĂRÂRE
privind acordarea unui ajutor de urgenta pentru Balla Liviu pentru efectuarea unui tratament medical
Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei, judetul Suceava,
intrunit in sedinta ordinara din data de 29 octombrie 2014
Având în vedere expunerea de motive prezentată de Primarul municipiului, raportul compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 lit.i ale Legii nr.273/2006- privind finanţele publice locale, cu modificările şi 0completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. “d”, alin.(6) lit.,,a” pct.2 precum şi art. 45 alin.(1) din Legea nr. 215/2001 – a administraţiei publice locale republicată si actualizata;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă alocarea sumei de 2500 de lei, ajutor de urgenţă pentru Balla Liviu, pentru efectuarea unui tratament medical.
Art.2 Suma alocata la art.1 se va face pe baza de documente justificative.
Art. 3 Primarul, prin Serviciul de Asistenţă Socială şi Direcţia economica, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PRESEDINTE DE SEDINTA
CHIRUTA VASILE
Contrasemneaza,
Secretarul municipiului
Vasile Turcu
Vatra Dornei
29.10.2014
Nr.189