ROMÂNIA

JUDEŢUL SUCEAVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

VATRA DORNEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unui ajutor de urgenţă  pentru Racolta Paul Iulian pentru efectuarea unui tratament medical

 

Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei,

intrunit in  sedinta ordinara in data de 26.04.2013

                                                                                                                                               

            Având în vedere expunerea de motive prezentată de Primarul municipiului, raportul compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

            În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006- privind  finanţele publice locale,   cu modificările  şi completările ulterioare;

            În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. “d”, alin.(6) lit.,,a” pct.2 precum  şi art. 45 alin.1 din Legea nr. 215/2001 – a administraţiei publice locale republicată;

 

 

HOTĂRĂŞTE:

 

         Art. 1 Se aprobă alocarea sumei de 500 de lei,  ajutor de urgenţă pentru  Racolta Paul Iulian, în vederea efectuării  unui tratament medical.

          Art. 2  Suma alocată conform art.1 va fi suportată din  bugetul local pe baza de documente justificative.

          Art. 3 Primarul, prin Serviciul de Asistenţă Socială şi Direcţia buget-contabilitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

PRESEDINTE DE SEDINTA

                                                    APETRII GHEORGHE

      

               

                  Contrasemneaza,

                     Secretarul municipiului

      Vasile Turcu

 

 

Vatra Dornei

26.04.2013

Nr.67