ROMÂNIA
JUDEŢUL
SUCEAVA
CONSILIUL
LOCAL AL MUNICIPIULUI
VATRA
DORNEI
Privind alocarea sumei de 4000 lei pentru Constantinescu Robert în vederea deplasării la studii în Noua
Zeelandă
Consiliul Local al
Municipiului Vatra Dornei, jud. Suceava, întrunit în şedinţă
ordinară în data de 26.02.2009
Având în vedere expunerea
de motive prezentată de primarul municipiului, raportul compartimentului
de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul
Consiliului Local;
În conformitate cu
prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale;
În
temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. “d” şi alin.6
lit.”a”pct. 1,2 precum şi art.
45alin. (1) din Legea nr. 215/2001 – a administraţiei publice locale
-Republicată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1
Se aprobă alocarea sumei de 4000 lei pentru Constantinescu Robert
în vederea deplasării la studii de
doctorat la Universitatea Aukland din Noua Zeelandă.
Art.
2 Suma alocată va fi decontată pe baza unor documente
justificative.
Art.
3 Primarul municipiului, prin Serviciul buget-contabilitate, va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE
DE ŞEDINŢĂ
CONSTANTIN HUŢANU
Contrasemnează
Secretar municipiu
Petronela Vlasa
Vatra Dornei
26.02.2009
NR. 43