ROMÂNIA

JUDEȚUL SUCEAVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

VATRA DORNEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Parteneriatului dintre Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei și Unitățile Școlare din Municipiul Vatra Dornei, în vederea implementării Proiectelor finanțate prin programul de granturi, pentru dezvoltare școlară

Consiliul local al municipiului Vatra Dornei, județul Suceava, întrunit în ședință ordinară în data de 13.03.2007

Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului, raportul Compartimentului de specialitate și avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local;

În temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. “e” și alin.7 lit “a” art. 46 din Legea nr. 215/2001 – a administrației publice locale - Republicată;

 

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă Parteneriatul dintre Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei și Unitățile Școlare din Municipiul Vatra Dornei, în vederea implementării Proiectelor finanțate prin programul de granturi, pentru dezvoltare școlară.

Art. 2 Se aprobă Protocolul de parteneriat, conform anexei la prezenta hotărâre.

Art. 3 Primarul municipiului, prin Serviciul D.S.I.E. va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

ANCUȚA VOIVOD

 

 

Contrasemnează

Pt.Secretarul Municipiului

Felicia Mezdrea

 

 

 

 

 

 

 

VATRA DORNEI

13.03.2007

NR.20