ROMÂNIA
JUDEȚUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
VATRA DORNEI
HOTĂRÂRE
privind transmiterea dreptului de administrare în favoarea Agenției Naționale pentru Sport pentru Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei asupra imobilului teren fără construcții proprietatea publică a municipiului Vatra Dornei, în suprafață de 9000 mp. situat în Platoul Runc, în vederea edificării unui poligon de biatlon
Consiliul local al municipiului Vatra Dornei, întrunit astăzi 31.10.2006 în ședință ordinară
Având în vedere expunerea de motive prezentată de primarul municipiului, raportul compartimentului de specialitate, precum și avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. c și alin. (5) lit.a, precum și art. 46 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă transmiterea dreptului de administrare în favoarea Agenției Naționale pentru Sport pentru Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei asupra imobilului teren fără construcții proprietatea publică a municipiului Vatra Dornei, în suprafață de 9000 mp. situat în Platoul Runc, în vederea edificării unui poligon de biatlon, conform anexei nr.1 schiță, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă Contractul de administrare privind transmiterea în administrare a terenului menționat la art.1, conform anexei nr.2, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Cu suprafața de teren prevăzut la art.1 se diminuează suprafața dată în administrarea Ocolului Silvic Iacobeni.
Art. 4 Primarul municipiului, prin Compartimentul Cadastru-fond funciar și Serviciul de promovare a turismului și salvamont, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
IOANA NICOARĂ
Contrasemnează
Secretarul Municipiului
PETRICĂ BORGOVAN
VATRA DORNEI
31.10.2006
Nr.133
Anexă la HCL nr.133/31.10.2006
CONTRACT DE ADMINISTRARE
Art. 1 Părțile
Municipiul Vatra Dornei, cu sediul în Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu nr.17, reprezentat de Primar Constantin Huțanu, în calitate de proprietar,
Și
Agenția Națională pentru Sport, cu sediul în București, str. Vasile Conta nr.16, sector2, reprezentată prin Președinte Florian Gheorghe, în calitate de administrator,
În baza Hotărârii Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei nr.133/31.10.2006 s-a încheiat prezentul contract de administrare.
Art.2 Obiectul contractului
Cedarea în administrare a imobilului teren fără construcții proprietatea publică a municipiului Vatra Dornei, în suprafață de 9000 mp. situat în Platoul Runc, în vederea edificării unui poligon de biatlon, conform anexei nr.1 schiță.
Art. 3. Durata contractului
(1) Prezentul contract se incheie pe durata existentei construcțiilor incepand cu data semnarii contractului de catre parti.
(2) În cazul în care lucrările propuse nu încep în termen de 3 ani de la data prezentului contract sau în cazul în care în termen de 5 ani de la data prezentului contract lucrările nu sunt finalizate și obiectivul nu este pus în funcțiune, contractul încetează și dreptul de administrare se consideră retras fără alte formalități și fără dreptul administratorului de a contesta, bunul ce face obiectul prezentului contract fiind preluat cu toate construcțiile și amenajările existente la acel moment, fără a se datora despăgubiri.
Art.4 Drepturi și obligații
Art.5 Încetarea contractului
Prezentul contract își încetează efectele în următoarele cazuri:
Art. 6 Clauze speciale
Proprietarul este absolvit de orice responsabilitate ce derivă din prezentul contract în cazul în care prin decizie administrativă sau hotărâre judecătorească bunul este retrocedat foștilor proprietari.
Art.7 Soluționarea litigiilor
Orice litigiu în legătură cu prezentul contract se va soluționa de către instanțele judecătorești competente de la sediul proprietarului.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi ____________ în 3 (trei) exemplare.
Proprietar, Administrator,