ROMÂNIA

JUDEȚUL SUCEAVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

VATRA DORNEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea modificării prețului la energia termică

Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei, întrunit astăzi, 30.06.2005, în ședință ordinară

Având în vedere expunerea de motive prezentată de primarul municipiului, raportul compartimentului de specialitate, precum și avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

În conformitate cu prevederile art.37 alin.(1) și art.40 din OG nr.73/2002 și art.12 alin.(3) lit.”i” din Legea nr.326/2001 privind serviciile publice de gospodărire comunală;

În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. “d” și art. 46 din Legea nr. 215/2001 – a administrației publice locale;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă modificarea tarifului la energia termică produsă și livrată prin Centrala termică pe rumeguș, prin majorarea cu 20% a tarifelor aprobate prin HCL nr.98/30.09.2004.

Art. 2 Tarifele stabilite la art.1 se vor aplica începând cu 1 iulie 2005.

Art. 3 Primarul municipiului, prin DADP, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Președinte de ședință,

GHEORGHE ICHIM

Contrasemnează,

Secretarul municipiului

PETRICĂ BORGOVAN

 

 

 

 

 

VATRA DORNEI

30.06.2005

NR.83